marți, 28 decembrie 2010

Dihotomie

 de Teodor Munteanu 


Mi-e greu să cred
că-n Rusia lui Tolstoi şi-a lui Puşkin
Sunt gangsteri ca-ntr-un film american .
Şi că la sfârşit de an
Se numără ucişii
de mafia numită BAN .

Sunt două lumi în lumea noastră
Cea bună şi cea rea .
Una este a culturii
Cealaltă este a urii .
Una este liniştită
Celelaltei este frică  .
Ca-ntr-un joc cu da şi nu 
Sunt şi îngeri şi balauri  .
Sunt şi oameni dar şi sauri . 

O să mai vină Sf . Gheorghe
să ne scape de şopârlă ?

Crăciun de basm

de Teodor Munteanu

Îţi aminteşti , iubito , cum ningea
În nopţile de Rusie geroasă
Când  bradul îl împodobeam
Pe Moş Crăciun îl aşteptam .

Pe drumul alb şi troienit
Venea şi moşul obosit
În suflet însă fericit .

Zăpada albă strălucea
În casă bradul lumina
Cânta frumos un heruvim
Ca-ntr-un tablou din Fraţii Grimm .

Păstrez în suflet fresce vii
Când de Crăciun eram copii .

Carmen

de Teodor Munteanu

soţiei mele 


De pe cer ar cădea
Stele o mie .
Dacă tu nu ai fi
A mea poezie .

Copacii şi-ar pierde
Frunza de vară
Dacă iubirea
Ar fi amară .

Stelele tale
Îmi umplu tot cerul
Frunza-şi adie
În vânt tot misterul .

Copacii sunt verzi
Zarea albastră
Iar violetă-i
Iubirea noastră .


Sufletul meu 
E o vioară
Tu îi eşti cântec .
Verde de vară .

Carmen e numele
Tău poezie .
Poeţii te cântă
De veacuri o mie .

Că te cunosc
E o-ntâmplare ,
Că te iubesc 
Nu-i de mirare .

luni, 27 decembrie 2010

Suflete de roua

de Teodor Munteanu

Suflete de rouă
Sunt ai mei pereţi
Paznici de nădejde
Peste dimineţi .

Omul e lumină
Şi cer zvăpăiat
Îl ademeneşte 
Dulcele păcat.

Sunt cărări pe mare
Şi valuri pe munţi
În sân orizontul
Vrei să îl ascunzi .

Ca un joc iubirea
 
Dulce ţi-a vorbit
Taina mereu nouă
Nu a obosit .

Dacă-n clipă este
Şi un strop de dor
Sufletul de rouă
Este un izvor .

Cântă în surdină
Un bătrân pian .
Vechi decembrie
Nou sfârşit de an .

duminică, 26 decembrie 2010

Iubit de fluturi



Iubit de fluturi

de Teodor Munteanu

Avem un prieten în comun
Florin Fînaru-l cheamă
E liniştit de felul lui
Nu umblă după faimă .

E plin de viaţă ca un ram
Când  flori îi ies din muguri
Fiindcă e bun în palma lui
I se aşează fluturi .

Florin e un învăţător
Cu poftă de cultură
Are ca mine un defect :
Nu-i tace a lui gură .

Este sensibil la frumos
La tot ce-nseamnă artă
Nu ai să-l vezi morocănos
În viaţă niciodată .

E-ndrăgostit de copilaşi
Şi-adesea îi filmează
El ştie bine să menţină
Atenţia lor trează .

Florin este un om frumos
Căci are-un suflet mare .
Este deschis spre tot ce-i nou
Şi crede în valoare .

Cuvintele sunt pentru el
Un fel de împlinire
Şi le surpinde fremătând
Cu luciu de simţire .

Acum când e sfârşit de an
Îi facem o urare
Să fie tot aşa iubit
De fluturi pe cărare .

Când muzele îi bat la geam
Să le primească-n casă
Poate că una s-o-întâmpla
Să fie a lui mireasă .


Image hosted by servimg.com
Image hosted by servimg.com

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Irina Loghin

 de Teodor Munteanu

O doamnă prea distinsă este Irina Loghin
Pe plaiul mioritic e-o adevarată stea
Se-nclină munţii nostri şi Dunărea albastră
Pe scenă când apare şi când ne căntă ea .

Irina e-o artistă plăcută şi frumoasă
E o legendă vie , un mentor şi-un model
Identitatea noastră o poţi găsi în dânsa
Prin ea cunoşti  românul aşa cum este el .

Există-n lumea asta o ţară minunată
Cu munte şi cu mare , cu râuri şi livezi .
În cântecul Irinei e România noastră
Cu dorul şi izvorul de lăngă brazii verzi .

Noi credem cu speranţă în viitorul ţării
Deşi probleme-s multe iar drumul e spinos .
Prin propria ei fiinţă Irina ne arată
Cum poţi trăi în lume decent dar şi  frumos .

S-avem un echilibru în tot ceea ce facem
Nu trebuie să urli când vrei ca să vorbeşti
Iubeşte şi ajută-l pe cel de lângă tine
Şi ai să intri astfel în tolba cu poveşti .

Românul este mândru , cu flori la pălărie
El cântă şi la bine dar cântă şi la greu
Irina e-o încântare , o  mamă şi un sprijin
Este izvorul nostru din care bem mereu .

vineri, 24 decembrie 2010

Cuvantul lui Mos Craciun




de Teodor Munteanu

Cu daruri multe vin la voi,
Iubiţi copiii mei,
Îmi sunteţi dragi cum bine ştiţi
Chiar şi cei ştrengărei .

Ştiu că aţi fost copii cuminţi
Un an v-am urmărit.
Eu de la geam v-am tot privit
O zi nu am lipsit .

Ba, să nu mint, am fost bolnav.
Am stat o zi la pat.
Dar l-am trimis pe spiriduş
Şi v-a înregistrat .

Aşa că n-am pierdut nimic.
Cu toate-s la curent .
Sunt moşul care ştie tot
Mereu omniprezent .

Ştiu fiecare ce-a făcut
Şi sunt chiar mulţumit .
Prin zeci de tări eu am trecut
Şi iată ! Am venit .

Am mers prin viscol si ninsori 
Cu sacul ist greoi .
Eram sa pierd de două ori
Cadourile noi .

Sunt fericit că sunt aici
Şi văd copii frumoşi
Precum zâmbiţi îmi pare că
Şi voi sunteti voioşi .

Nu stau prea mult. Să mă scuzaţi
Că sunt un pic grăbit
Vreau să vă spun scurt şi cinstit
Un sincer bun gasit .

Şi pe părinţi eu îi salut
Că bine v-au crescut
Eu ştiu că pentru voi, copii,
Muncesc atât de mult .

Bunicilor ma-nclin umil
Ca mult vă mai iubesc.
Tot ce-i mai bun pe-acest pamant
Din suflet vă doresc .

Eu sper ca Dumnezeu să dea
Un an puţin mai bun .
Vă-mbrăţisez şi vă sărut
Al vostru Mos Craciun .

joi, 23 decembrie 2010

Dor de cenaclu

de Teodor Munteanu

Aş vrea un cenaclu la fel ca înainte,
Aş vrea toată noaptea să cânt, să dansez .
Mi-e dor  să mai văd sala-ntreagă-n picioare
Cântând de iubire. Mi-e dor să visez . 

Sunt poate-un nostalgic ce caută-n noapte 
Un fir de lumină plecat în pustiu .
Deja ne-am pierdut  prea mult timp pe nimicuri . 
Decât niciodată e bun şi târziu .

Mi-e dor să am prieteni la fel ca şi mine
Ce vor să asculte un cântec frumos .
Când viaţă e dură cu-atâtea probleme 
Puţini sunt aceia cu chipul voios .

Românii sunt trişti, abătuţi, plini de gânduri,
Aleargă întruna, muncesc pe nimic.
Ar fi o minune s-avem un cenaclu 
Să fim fericiţi fie chiar şi un pic . 

Pierduţi sunt artiştii căci tristă e vremea,
Se-aude-n colind undeva rătăcind.
În el e lumină şi parcă îmi spune  
Că omul trăieşte în lume iubind . 

Suntem rătăciţi prin ungherele vieţii,
Mi-e dor de cenaclu, mi-e dor să mai cânt.
Orchestra-i tăcută, artiştii fac foamea,
Rămâne doar visul plăpând pe pământ . 

Mos Craciun la Spitalul Parhon -Iasi

Astazi Mos Craciun a ajuns  la Spitalul C.I .Parhon din Iasi pentru a darui cadourile mult asteptate copiilor angajatilor acestei institutii.Copiii i-au spus poezii si i-au cantat mosului . Cantaretul pentru copii , Teodor Munteanu ,  a fost si el acolo contribuind la crearea atmosferei specifice acestei sarbatori .La multi ani tuturor !

Poze aici

miercuri, 22 decembrie 2010

Poet al suferinţei


de Teodor Munteanu

Un om ca Păunescu se naşte doar o dată
Când ceasul bate-n taină c-a mai trecut un veac .
Carpaţii i-au fost tată iar mamă Marea Neagră
A mai avut şi-un frate : poporul cel sărac.

Pilon de conştiinţă şi aripă de geniu
E versul care curge prin cărţile lui mari
El e izvorul care ţâşneste chiar din munte
Din apa-i curgătoare să bem să fim mai tari .

Maestre Păunescu , ne este dor de tine
Crăciunul stă să vină cu mere şi colaci .
Chiar de primim cadouri şi-n jur e veselie
Noi suntem fără tine colindători săraci .

E 22 decembrie când scriu aceste versuri
E 7 dimineaţa dar nu s-a luminat
Eu mă gandesc la tine , poet plecat pe mare ,
Citindu-ţi poezia mă simt un om bogat .

Prin versurile tale păşim în altă lume ,
Cu gând curat şi vise de om cu suflet pur
Printr-o magie albă ai prefăcut în versuri
Oftatul ,deznădejdea şi răul dimprejur .

Poet al suferinţei , ai plans cu versuri calde ,
Ai spus cu voce tare tot ce aveai de spus .
Un felinar de noapte , o lună ce veghează , 
Ai fost şi esti lumina ce crede în Isus .

22 decembrie 2010

marți, 21 decembrie 2010

Artist din stele

de Teodor Munteanu

Bătrânul timp ne trage pe toţi pe roata vieţii
Un leş devine trupul căci omu-i muritor .
Dar ceea ce rămâne e spiritul său sacru .
Doar el ne incalzeste când de artist ni-e dor .

Artistul e o torţă ce arde-n continuare .
A trebuit să plece doar fizic în alt loc ,
Un prieten de nădejde , o amintire vie ,
Chiar şi plecat în stele e candelă şi foc .

Noi , cei rămaşi în viaţă , suntem o prelungire
A notei ce-a cântat-o când pe pămant era .
Daca iubeşti cultura citeşte şi ascultă
Ce a creat artistul .E moştenirea sa .

In noaptea ignoranţei cultura e lumină
E ochiul care vede , e nasul când miros .
Se degradează omul rămas in întuneric
Ca şi paltonul care de molii este ros .

Cuvintele sunt păsari ce populeaza cerul
Cu ele se înalţa şi omul pământean .
Călătorim spre stele într-un palton albastru
Şi devenim planete prin artă nu prin ban .

vineri, 17 decembrie 2010

Teodor Munteanu si Mos Craciun

Dragi copii si parinti , sa stiti ca Mos Craciun zilele astea a ajuns si la noi in Romania .Eu , Teodor Munteanu , de 10 ani cantaret al copiilor , l-am primit acasa l-a mine oferindu-i cu draga inima o masa calda si un pat unde sa se odihneasca .Daca vreti ca sa ajunga si la voi in magica seara a Ajunului nu trebuie decat sa ne dati un telefon si noi vom veni cu bucurie sa va aducem cadourile mult asteptate ! Putem , de asemenea , sa va facem un frumos program artistic cu cantece de iarna , colinde si alte cantece frumoase care sa va distreze .Dispunem de sonorizare proprie .
Va iubim !
Teodor Munteanu si Mos Craciun !







marți, 14 decembrie 2010

Andreea , noi îţi mulţumim

 tags : Andreea Olariu

http://www.antena3.ro/life-show/muzica/o-romanca-de-14-ani-cu-voce-exceptionala-114931.html

de Teodor Munteanu

Suntem needucaţi şi bruţi
De fel cam mitocani ,
Cultură nu avem deloc ,
Suntem nişte golani .

Aşa spun multe ţări de noi
Că ne-am făcut de râs
De-atâtea ori că am ajuns
Să fim acum de plâns .

Miracole se-ntâmplă rar
Dar totuşi reuşim
Printr-un român excepţional
Pe ei să îi uimim .

Pe ei , pe aceşti occidentali
Cu mult evoluaţi
Ce niciodată nu au stat
La coadă la cârnaţi .

Andreea , noi îţi mulţumim
Că ne-ai spălat un pic
Ruşinea de a fi român
Golan şi de nimic .

Cu-o floare sigur nu-nflorim
Vă zic acum la toţi
Haideţi mai bine să muncim
Să nu mai fim netoţi !

duminică, 12 decembrie 2010

Pareri negative despre Adrian Paunescu

Oricat l-as iubi pe Maestrul Adrian Paunescu nu pot sa ignor ca exista voci care il minimalizeaza ca si poet . Ca om nu mai zic .Este numit   doar un " versificator cu sclipiri de geniu " (Nora Iuga ) si cica "  intelectualii îi contestă valoarea umană şi literară." ( Romania libera )
De aceea mi se pare cinstit si corect sa semnalam existenta acestor pareri .

Nora iuga Nora Iuga - despre Adrian Paunescu

Asculta mai multe audio soundtrack


Bogdan Cretu-Adrian Paunescu, intre poet si idol al tribului

Cum a ajuns Adrian Păunescu erou

Rusinea de a fi roman

Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Paunescu(  

" nu a fost un versificator de duzina precum Vadim Tudor, dar textele sale ajunsesera ilizibile, labartate, dezgustator de lingusitoare." ( Valentin Tismaneanu )

Citind postarea " Ruga pentru Adrian Paunescu  de pe blogul fostului prim-ministru Adrian Nastase  am gasit urmatoarea poezie :

Marcus spune:
Ne Mor Titanii
A spune acum Vorbe, dupa ce Parintele Lor s-a stins din viata, ar fi o adevarata blasfemie.
Sa Te Ierte Dumnezeu, Nemuritorule, Si Sa Te Odihneasca In Pace Si Tihna In Vesnicie!
Ne mor Titanii tarii, se duc neconsolati,
Ca lasa-n urma un pamant, condus de scelerati.
Si c-ale lor povete si sfaturi de bun simt
Au fost batjocorite si sfaramate-n dinti.
Ne mor Titanii tarii, ne moare si cultura
Batjocorita astazi greu, tratata doar cu ura.
De clauni insensibili, lasi, ajunsi stapani pe tara,
Traind doar prin osane si in fals, votati a doua oara.
De ce va duceti, oameni buni, lasand in loc doar ticalosi,
Mici epigoni de doi arginti, vanduti unor jegosi?
Mai stati cu noi, nu va grabiti, locul in Rai asteapta
Nu ne lasati flamanzi si goi, tratati ca o otreapa.
Caci de n-avem paine si nici tol, al vost’ cuvant e hrana
Ce ne mentine pe pamant ca o cereasca mana.
Datori va suntem pentru tot ce vine din cultura
Mai stati cu noi, nu va grabiti, suntem satui de ura.

Pareri negative :

" Incep turneele cu mare succes in tara insa Paunescu abuzeaza de talentul sau de versificator – pe bune intr-un stil cam lautaresc – si se lanseaza in poezie la metru patrat , cestie care incepe sa sape la prestigiul sau de poet (ar fi trebuit sa stie ca exista si cos de gunoi si sertar si ca productie literara mai trebe sa fie si slefuita !! Asa mult si poate cam improvizat scade calitatea generala a operei. Sunt domenii in caere productia de masa nu este recomandabila ",   "  Paunescu devine primul pupac al tarii. Intr-un mod jenant . Notorietatea sa creste , ajunge la zenit insa si exaspereaza prin etalarea ei impudica . Orgoliul imens nu il ajuta si il deserveste .  " "!! ba mai scrie si o poezie Analfabetii cam acida la adresa lu Ceasca (desi continua sa pupe sa pupe !)." "Ce ramane dupa Paunescu?
Cateva poezii sensibile (nu moderne , insa poezii ). Un numar mare de cantareti pe care i-a lansat .
Exemplul unui patriotism inflacarat si sincer (desi neagreat politic de organizatorii mitingurilor Pro Basarabia .. el le furniza sloganurile !!). Sa nu uitam ca in Cenaclu el a facut sa se cante Desteapta-te romane si incendiara seara cand s-a cantat Treceti batalioane romane .
Exemplul unui umanism acut . Iubirea fata de oamenii nacajiti (mai degraba crestina decat comunista)
Exemplul unic- in generatia sa – al unuia care nu si-a abandonat credinta . Si lectia amara ca trufia este cel mai distructiv dintre pacatele capitale …si ca uneori constiinta mai trebe dublata si de ceva cunostinte (science sans)
O viata traita sa zic asa cu inima in palma ."

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Ganduri

de Teodor Munteanu

Dedesubt

Ce se afla oare
in dedesubtul unui zambet ?


Cea mai scurta poezie de dragoste 

Ea e .


Pescuim la copca

Dintre atatea lucruri
Care sunt
Noi cunoastem doar cateva .

Ordinea lumii

Lumea asta e facuta
sa aiba o ordine.
De aceea ,
dupa o plimbare
pe aleea timpului ,
puneti-va cizmele la loc ,
cu lustru cu tot .
Ca sa fie frumoase .
Doar nu vreti sa stricati 
ordinea lumii
cu cizme murdare .

Teoria chibritului

Cand erai copil
Iti placea sa te joci cu chibriturile .
Era fascinant sa vezi
cum poti face sa arda
un betisor in mana ta .
In el era toata forta naturii
dezlantuita de tine .
Aveai putere .
Erai un mic Dumnezeu
care facea cartile .
Flacara chibritului iti dadea incredere
in fortele tale .
Nu stiai atunci cat de optimist esti .
Focul acela era cel mai important lucru din lume .
A fost prima ta realizare majora din viata .
Un biet chibrit ars de tine
ti-a trezit in tine dorinta de cuceri
piscuri himalaiene .
Lumea era la picioarele tale .
Omul este deasupra naturii  .
O poate stapani sau distruge .
Cand a ajuns flacara la capatul chibritului
te-ai fript .
Atunci ti-ai dat seama ca natura
se poate razbuna .
Viata e o lupta intre om si natura
desi ar trebui sa existe intre ei prietenie .

Zambet din toamna 

Ciorchini de soare rad
in anotimpul tineretii .
Strugurii sunt copti toamna
cand bate vantul
si e un pic cam frig .
Inauntru este cald desi
parul rar de pe cap 
ma da de gol
ca a trecut vara .
Va zambesc din toamna .
Dragii mei ,
nu va speriati
de chipul meu schimbat .
Sunt tot eu .

Dansuri

In viata sunt tot soiul de dansuri :
solo , in pereche , de grup .
Disco , vals , tango , fox sau populara  .
Dansul sarpelui ,
al maimutei 
sau al elefantului .

vineri, 10 decembrie 2010

Poetul

de Teodor Munteanu

Sunt omul îmbibat de poezie
Îmi place să iubesc tot ce-i frumos .
Din stări de bucurie şi mâhnire
Cuvintele  încerc ca să le cos .

Îmi place muzica , iubesc cititul ,
Sunt veşnicul flămînd după valori .
Pe cerul vieţii poţi vedea cum zboară
Condori semeţi dar şi banale ciori .

Poetul este pictor de cuvinte
El e oglinda sufletului tău .
Penelul este pana ascuţită ,
Cu ea el îţi pictează visul său .

Voi , oameni , ce simţiţi ce e frumosul
Intraţi pentru o clipă-n lumea sa .
Veţi respira un aer de iubire
Şi apă dintr-un râu curat veţi bea .

Iubiţi frumos şi fiţi mai buni voi , oameni ,
Şi nu uitaţi că totu-I trecător .
 În goana dupa bani şi fericire
Păstraţi-vă curat al vostru dor !

Poetul este strîngător de clipe
Ce ştiu să lumineze-un suflet trist .
El vrea ca cititorul să exclame :
“ Mă bucur că iubesc şi că exist ! “

miercuri, 8 decembrie 2010

Mereu alerg ...

de Teodor Munteanu

Mereu alerg , sunt omul glonţ
Mă cheamă Du-te Vino Roboţel.
Cu toate astea bani nu am
Deşi mă-nvârt ca şi un carusel .

Ca într-o centrifugă sunt
Dar parcă toate nici un rost nu au
Destinul meu este s-alerg .
Problemele târcoale toate-mi dau .

Eu sunt un salahor plătit
Cu zâmbete şi cu păreri de rău .
Sunt sclavul luat pentru nimic .
Şi văd cum viaţa mi se duce-n hău .

De ce gonim neîntrerupt
Când nu mai am puterea să mai sper ?
Eu sunt sărac , nu am nimic ,
Iar fericirea este un mister .

Nu vreau să mint am un talent
Acela de a fi prea conştient .
Nu vreau să mint mai am ceva
E dreptul meu să mor când nu aş vrea .

Oameni cu gura năclăită

 de Teodor Munteanu

Oameni cu gura năclăită
De prea mult banal
Nu mă lasă să-mi trăiesc
Viaţa ca un bal .

Oameni cu gura năclăită
M-au aplatizat
Ei vor ca să fiu o râmă
Dată la casat .

Oameni cu mintea în ceaţă
Îmi vorbesc pe nas .
Aş muri dacă aş şti
Că am să renasc .

Mult prea mulţi sunt trădători
De-artă şi valori .
'Geaba am suflet senin
Când pe cer sunt nori .

E un joc cu da şi nu
Viaţa pe pământ .
Am fost şi-încă sunt minţit .
Ducă-s-ar pe vânt !

Vreau să-ntreb şi eu pe aici :
Cum pot să trăiesc
Dacă nu pot să iubesc
Ceea ce iubesc ?

Oameni cu gura năclăită
Îmi vorbesc de fum  
Când ei înşişi au făcut
Ţara noastră scrum .

Am ajuns să emigrăm
Prin străini umblăm .
N-am ştiut pe trădători 
Pe dinţi să-i spălăm .

marți, 7 decembrie 2010

Un gând de iarnă de Adrian Paunescu



Un gând de iarnă

de Adrian Paunescu


Când primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecati,
Atunci să cânti peste al vieţii zaţ,
Atunci să-ţi fluturi braţul peste iarnă.

Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stânilor să smulgi,
Şi, cu puterea disperării dulci,
Să-l laşi deasupra spaţiului să cadă.

Se vor aşterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumoasă, să apari
La marile instanţe ale iernii.

Şi-apoi să ningă mult ca-n fraţii Grimm,
Şi sub zăpezi de bronz să ne iubim.


Sursa: Cele mai frumoase poezii de Adrian Păunescu : Timp Liber : Unica

luni, 6 decembrie 2010

De ziua ta ( Ce sa-ti daruiesc iubito ) Slagar al unui compozitor iesean : Cristian Simionica

O piesa foarte populara la petreceri este piesa De ziua ta cunoscuta si sub denumirea Ce sa-ti daruiesc iubito .Putini stiu insa ca aceasta piesa apartine compozitorului iesean Cristian Simionica .Aici este canalul sau propriu pe Youtube .



DE ZIUA TA-CRISTIAN SIMIONICA

Asculta mai multe audio diverse








CONTRAST-CE SA-TI DARUIESC IUBITO

Asculta mai multe audio diverse



NICU BORDEI - CE SA-TI DARUIESC IUBITO DE ZIUA TA

Asculta mai multe audio diverse


Formatia Continental- Suceava - Ce sa-ti daruiesc iubito

Asculta mai multe audio diverse



Angel - Ce sa ti daruiesc iubito

Asculta mai multe audio diverse

Zi de zi , iubita mea
Ma gandesc numai la tine
Iata azi de ziua ta
Voi veni si-ti voi canta

Refren

Ce să-ţi dăruiesc, iubito,
De ziua ta.
Poate o floare albă
Sau poate`o stea .

Ce să-ţi dăruiesc, iubito,
Ce aş putea,
Eu îţi dăruiesc un suflet
Si iubirea mea .


2.Cer de-azur ,frumoasa zi
Stiu ca ma vei astepta 
Iata vin iubita mea
Si asa iti voi canta .

 Refren

3.Ce plăcut e-aici la tine,
Totul e atât de bine
Esti  alături, sunt alături,
Gândurile mi-s senine .


duminică, 5 decembrie 2010

Poze de la geamul meu - 5 decembrie 2010


Iasi-orasul meu iubit-05 dec. 2010
Încărcat de rasarit_de_zori. - Watch original web videos.


Poze cu Iasul aici
















De o lună şah jucăm

de Teodor Munteanu


O luna fara poetul Adrian Paunescu 


                                           Motto : " Acum o lună
                                                         Regele murea
                                                         Absurd şi trist
                                                         În pătrăţica sa ."
De o lună şah jucăm
Fără regele pe tablă
Noi  suntem copiii lui
Că ne-a fost ca şi un tată .


De o lună acest veac
Are mai puţin un sceptru .
Mi se pare ca mimăm 
Că mutăm pe alb sau negru .


Jocul ăsta a ajuns
Amalgam de superstiţii .
"  -Regele e un nebun ! "
Unii vor să-i spună minţii .


De o lună şah jucăm
Dar nimic nu-i ca înainte .
Regele cel scos din joc
Este viu doar prin cuvinte .


De o lună şah jucăm
Într-un joc de interese.
Cui îi pasă azi de folk
Când se promovează fese ?


De o lună şah jucăm
Însă tabla e în pantă .
Regele a fost vulcan
Ce a scos atâta magmă .


Noi , pionii rătăciţi ,
Îi suntem exploratorii 
Fie pepitele ei 
Să vă lumineze zorii .

duminică, 28 noiembrie 2010

Gânduri

 Un om frumos


Un om frumos la suflet
e cel mai bun psiholog .
La început toţi oamenii sunt frumoşi
pentru că toţi bebeluşii
se nasc curaţi , fără păcate .

Orice om se naşte cu sufletul curat , nepătat şi fără păcat .
Cum de ajunge omul
sa fie  pândit de flăcările  iadului ?
Primul păcat : neascultarea de părinţi .
Mai târziu cauţi mântuirea .
Pe Dumnezeu nu îl găsesti in carne şi oase .
Găseşti în schimb un om bărbos
care cântă frumos .
Se spune că el e mijlocitorul
dintre tine şi Dumnezeu .
E ca un agent imobiliar
care mijloceşte
contactul dintre cumpărător şi vânzător .
Plăteşti  o plată mică
comparativ cu imensul posibil câştig ,
o eternitate trăită
în grădina Domnului .
Omul trebuie să aiba grija si de viata de apoi  .
Banii sunt lucruri efemere  .
Nu oricine poate vorbi cu Dumnezeu .
Clericul este un om cult
şi  pregătit să presteze acest serviciu
El e un adevărat mentor spiritual .
Dorinţa ta de a deveni curat la suflet
ca un bebeluş
trece prin el  .
Recuzita , textul ca un descântec  ,
aspectul fizic al celui care citeşte ,
vocea puternică şi baritonlă ,
corul divin
creează o atmosferă impresionantă
care convinge pe oricine .
Chiar si pe Dumnezeu . .

Cel mai bun psiholog


Cel mai bun psiholog este omul
care are  şcoala vieţii .
El cunoaste dedesubturile vieţii conjugale .
Trebuie să fi trecut prin suficient de multe probleme
ca să aibă deja antidoturile necesare
ca să te ajute
să răzbaţi mai departe .

Un psiholog bun ,
numai după ce s-a remontat pe el insuşi
în urma decepţiilor suferite în viaţă
este capabil sa ajute şi pe alţii


.................................................................................
Suntem pe o nava cosmica 


Suntem pe o nava cosmica ,
o nava numita Planeta Pământ ,
care de fapt este un firicel de praf
în uriaşul container
pe care nu ştiu cine îl ţine .

Acest fir de praf
poate fi oricând lovit ,
spulberat sau prăjit
de lucruri rebele şi nervoase
care mişună pe aici .

Sau poate fi topit de o flacără .
Focul prăjeşte totul .
Norocul nostru este că noi , oamenii ,
oricum suntem cu toţii
muritori
şi atâta timp cât suntem cu o moarte datori
practic nu mai avem nimic de pierdut .

Suntem in trecere pe aici .
Suntem de fapt nişte morţi eterni
care au făcut o mică pauză
ca să constate că
un firicel de praf
sau chiar întregul container
va dispărea cândva .

Eu  cânt 


Eu  cânt .
Cânt distrându-i  pe copii .
Îmi câştig existenţa datorită copiilor
care se distreaza cu ajutorul meu.
Sunt şi eu un fel de bărbos .
Doar că la mine efectul serviciului se vede pe loc .
Copilul râde şi ţopăie
ca un efect imediat
al cântatului meu .


Biserica
Este mai multă tăcere acolo .
Tăcere şi aşteptare .
Aşteptarea mântuirii sufletului .Totul e mistic .
Sunt niste ritualuri cel puţin tribale .
Cu incantaţii şi miscări bizare .
Altfel toata munca lor e in zadar .

Dacă nu îmi mântui sufletul
e posibil să ratez şansa istorică
de a mă reîntoarce să-mi reiau
somnul întrerupt de  viaţă  .

De ce un creator de spaţii galactice
ar fi interesat de un puştan
care a tras doua fumuri dintr-un chiştoc
într-o pauza intr-un WC insalubru ?

Cand dormi nu stii nimic 


Cand dormi nu stii nimic .
Ce nu ştii nu te doare .

Ştiti ce e ciudat ?
Abia ce  ai adormit
şi te-au aşezat ăştia
în patul cu capac
că apar deodată o sumedenie de oameni
care se uită la tine ca la urs
şi încep să te boceasca de mama focului
caşicând
nu ar fi normal şi firesc
ca dupa o viaţa atât de agitată
omul sa mearga să se culce .

Oare nu merit şi eu puţină odihnă
după ce am văzut şi am trăit
toate mizeriile vieţii ?

Pe vremea lui Ceaşcă
mă trezeam la 3 dimineaţa
ca să prind o sticlă de lapte
pentru copilul meu
şi apoi mă duceam la serviciu .

Am lucrat 20 de ani în 3 schimburi
şi am astm de la scamele
pe care le-am înghiţit
in sectia de confectii unde am lucrat .

Ştiţi ca am prins  războiul şi foametea
şi am mâncat cir şi iarbă zile întregi ?

După revolutie
fabrica in care am lucrat "s-a privatizat " .
Adica a fost vanduta unui smecher
care dupa ce a cumparat-o pe nimic
a taiat-o si a vandut-o la fier vechi .

Romanii nu mai au unde lucra
si se duc in strainatate
sa stearga la cur babe si mosnegi
ca sa-si poata intretine familia
care face foamea in tara .

Asta e tara spagii .
Copilul vecinului meu ,
un derbedeu si un golan ,
a copiat la bacalaureat
si a luat nota mai mare decat copilul meu
care a invatat ca un prost .

Din cauza asta
al lui  e la facultate la locuri fara  taxa
in schimb ce al meu copil
e la cu taxa
si trebuie sa muncesc degeaba
ca sa ii platesc studiile .

Stiti cate mizerii
mi-au facut colegii de serviciu
pentru ca nu vroiam sa fur ca ei
si sa trag chiulul ?

Se intampla atatea

Atat de multe lucruri se intampla
pe parcursul unei vieti
incat ne mai trebuie o viata
ca sa povestim .
Dar mai bine sa traim
decat sa povestim .
Atunci de ce sa mai citim ?

Totusi
un om necitit si nepregatit
nu face fata
sa traiasca
acest ciot de viata care ne e dat .

Toamna

de Teodor Munteanu


S-a sinucis copacul
Golindu-se frunze .
Iar ploile il plâng
Cu lacrimile ude .


Îmi place gustul dulce
Al  vârstei cele coapte
Cu plânsul ei de frunze
Iubiri vorbesc în şoapte .


M-am contopit cu toamna
În parc cu tot cu-alei
Iar gândurile mele
Sunt gândurile ei .

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

O mama iubitoare peste neam

 Aseara la OTV a fost invitata Mioara Roman la emisiunea Dan Diaconescu in direct .
O mama iubitoare peste neam  

Mioarei Roman
 de Teodor Munteanu

O , doamna prea frumoasa în gândire
În faţa Dumneavoastră mă înclin .
M-aţi fascinat văzându-vă aseară
Un soare strălucind pe-un cer senin .

Uitasem să mai scriu versuri frumoase
Eram atât de trist şi-ndurerat
Am tot avut atâta suferinţă !
Atâtea drame s-au mai întâmplat !

Eram aşa  dezamăgit de viaţă
Mi-aţi luat parcă din suflet un pietroi
În graba vieţii alergând aiurea
Uitasem şi de spirit şi de  noi .

Mă simt alt om , mă simt din nou pe valuri
Eram o navă ce stătea în port  .
Mi-aţi dat putere şi mi-aţi dat speranţă
În marea vieţii iar să mai înot !

Mi-aţi arătat că mai există spirit
Că sunt motive-n viaţă să trăieşti  .
Când nu eşti stăpânit de gânduri
negre
Atâtea lucruri poţi să le iubeşti .

Mi-aţi dat încredere din nou în mine
Şi-n oamenii pe care-n jur îi am
Sunteţi regina sufletelor noastre .
O mama iubitoare peste neam .



















Omul-mixer

 de Teodor Munteanu


Sunt omul  care-amestecă senzaţii
Venite din mai multe părţi .
Văd soarele cum se reflectă-n mare
Dar şi pe cel din bălţi .

Scriu nişte verbe printre substantive ,
Cuvintele se contopesc ,
Mai pun conjunctii  dar şi adjective
Şi versurile cresc .


Eu sunt poetul sufletelor voastre
Silabelor le dau un ritm .
Pe cerul nopţii presărat cu stele
Mai nasc câte-un colind .


Cuvintelor le dau ceva culoare
Când le amestec in poem .
Pictez un peisaj sau poate-o stare
Aşa cum noi suntem .


Sunt tehnician de veghe  la butoane 
Semnale vin pe multe căi .
De nu le-aş strânge în a mea cutie
S-ar pierde între văi .


Tot  ce-i frumos orice poet adoră
E veşnicul îndrăgostit .
El e chitara notelor ce-ţi cântă 
Refrenul mult iubit .


În turnul Babel locuiesc cuvinte
Orice cu ele poţi să faci 
Poţi sa descrii cum vântul se alintă
Prin ierburi sau prin maci .


Poetul este mixer de cuvinte
De Dumnezeu el e trimis .
E creator de sunet şi lumină
Prin sufletu-i deschis .

vineri, 26 noiembrie 2010

Bolnavi de şperţ 

de Teodor Munteanu

Suntem bolnavi de şperţ , de şpăgi , de mită
Nu ne mai vindecăm  cu nici un leac .
Se cumpără şi posturi şi onoare
În detrimentul omului sărac .

Cel fără bani e o Cenuşăreasă ,
Munceşte toată ziua pe nimic .
Cine-a dat şpăgi se lăfăie în blănuri
Iar legile mai mult se contrazic .

Te-ntrebi cum poţi trăi în nedreptate
Şi cum înduri atâtea zi de zi .
În lumea şpăgii şi-a mitocăniei
E cel mai  greu un om cinstit să fii .

Încă mă mir cum statul mai plăteşte
Salarii , pensii şi-alte cheltuieli
Noi consumăm mai mult decât producem .
Într-un sistem corupt mulţi fac averi .

Mult prea ciudată este lumea noastră ,
Suntem mai toţi lipsiţi de caracter
Căci nu e om să nu fi dat o dată
Un mic peşcheş la un biet portărel .

A da o şpagă e in legea firii
Căci omul e corupt şi este hoţ .
Cand eşti un om cinstit eşti luat drept fraier
Şi ai părea neadaptat şi prost .

Te-ntrebi cum poate să existe
O lume-aşa coruptă pe pământ
Nu poţi să zici nimic , îţi este frică
Să-ţi spui deschis , în public al tău gând,

Căci mafia terorii e-o pelagră
Ce-a inflamat pământul prea corupt .
De zici  ceva eşti împuşcat pe stradă .
Aşa că mult mai bine-i să fii mut .

Postare prezentată

Teodor Munteanu-autorul cantecelului Ursuletii s-au trezit, buna dimineata

Am 2 canale pe Youtube: https://www.youtube.com/user/iasievents/videos https://www.youtube.com/user/amatoridekaraoke/videos  Adresele mel...