Am citit pe net o stire care m-a tulburat profund.http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Petru-Mircea-fiu-Madalina-Manole-striga-374858.html
De aceea am scris aceasta poezie.
Intrebari
Intrebari
Nu înţeleg, mămico,
De ce nu vii la mine
Când eu te strig prin casă.
Mi–e atât de dor de tine.
Cei mari mă duc cu vorba
Şi nu am vreun răspuns.
Hai sa sfârşim cu jocul
Căci te–ai ascuns de–ajuns.
Vreau să mă iei în braţe
Să–ţi spun că te iubesc.
Mămico, fără tine
Eu nu pot să trăiesc.
Când vine dimineaţa
Eu îmi vorbesc în gând
Că–n ziua ce începe
Vei aparea zâmbind.
Că mă vei lua în braţe
Că–ţi voi atinge părul
Dar ziua trist se duce
Şi–n piept mă doare dorul.
Pe străzi văd multe mame
De mână cu copii.
Dar mâna mea e rece
Şi–aş vrea ca să mi-o ţii.
Iar noaptea când se lasă
Aş vrea să-mi spui poveşti.
Mămica mea cea scumpă,
Hai , spune-mi, unde esti ?
Te rog adânc din suflet
Să te întorci acasă
Căci pentru mine, mamă,
Tu eşti cea mai frumoasă.
foarte dramatic. citind aceste versuri, ca mama , te doare foarte tare, imaginandu-ti ca acel copil isi doareste foarte tare o mama!!!!!!!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereNu prea am timp acum fiind ocupat cu examenele, dar parcurgând rândurile am un feeling special. Mă refer la faptul că simt poezia aceasta ca aparţinând mulţimii valorilor literare autentice! Simplitatea ei este totodată o aparenţă şi o realitate... Profunzimea constă în faptul că sensibilitatea ta, Teo, s-a transformat într-un fel de sol, ca să spun aşa,un traducător, un interpret care mediază contacte afective între lumi. În acelaşi timp poezia depăşeşte sfera strict literară şi atinge zona spirituală de-a dreptul, deoarece ea, poezia, conţine substanţă analitică ce surprinde cu veridicitate un DIALOG REAL care CHIAR SE PETRECE (pe coordonate inaccesibile muritorului banal) între sufleţelul acelui copil şi sufletul pierdut al mamei. Dumnezeu ştie pentru câtă vreme va fi pierdut acel suflet al Mădălinei, nu cred că stă în puterea umană să dea verdicte (pierdut pe vecie, de exemplu), iar din acest punct de vedere ultima strofă a poeziei tale deschide nişte perspective. Oricum, ceea ce am scris eu aici este doar o creionare a unui scurt comentariu literar, poezia poate fi mult analizată şi, repet, o simt pregnant ca pe o valoare autentică. Orice om cu suflet normal va fi cu siguranţă sensibilizat de aceste versuri. Totuşi, sensibilizat este puţin spus, căci arta ta reuşeşte prin această creaţie să răscolească de-a binelea! Te-ai ridicat mult cu această poezie pe culmile creaţiei înfăţişate lumii în haine artistice. Altminteri, în interiorul tău, ca sensibilitate şi trăire, sunt convins că ai fost mereu la cote foarte înalte!
RăspundețiȘtergere